in ceaun

ma aflu intr-un ceaun, un tuci rotund, imens si intunecat. imi dezmortesc oasele dupa somnul adanc si plin de cosmaruri si vreau sa ies afara. imi incordez toate fortele, imi adun toate sperantele  si ma tarasc ca o rama cleioasa spre gura care scuipa spre lumina. cu cat ma apropii mai mult de iesire, cu atat inaintez  mai greu. oboseala pune stapanire pe mine, motivatia se pierde, frica de lumina ma infrange, binecunoscuta mea prietena letargia ma acapareaza. ma intreb “ce caut eu aici?” si nu stiu sa raspund, pare ca am uitat pe drum. incerc sa ma conving ca sunt adepta crezului ca cel mai bun si sigur loc este cel stiut, si deja simt cum caldurica culcusului ma trage inapoi. gandul masochist de a ma arunca in gol imi pune adrenalina in functiune si iata-ma din nou pe fundul negru.

jos par multumita pentru un timp, apoi intunericul ma cotropeste, moartea imi zambeste, panica ma mobilizeaza si din nou imi incep itinerariul bine cunoscut. povestea se repeta!

cand ma hotarasc sa plec sunt foarte sigura ca nu vreau sa raman si invers, cand ma hotarasc sa raman sunt foarte sigura ca nu vreau sa plec. de fapt nu o fac pe niciuna dintre ele, nici nu plec si nici nu raman cu adevarat, doar ma mentin intr-un echilibru foarte fin.

sunt extremistul care nu isi atinge extremele. motivatia exista de fapt, dar problema e ca sa schimba prea des si prea brusc.

sa fie asta nebunie? daca nu e inca, e posibil sa devina!

verde

am stabilit ca depresia este verde fosforescent, cleioasa cu impuritati negre. ea uneori se ridica sub forma unei stafii, dar cel mai adesea se scurge incet si sigur. de multe ori nu o vezi, ajunge la picioarele tale si te imobilizeaza. simti de parca ai incerca sa mergi prin smoala. oricat de mult efort ai depune, picioarele tale bat pasul pe loc. nu te poti rupe, e nevoie sa ii cedezi si sa o lasi sa isi faca meandrele. de abia dupa ce s-a satisfacut, te lasa sa pleci.

Vorb-aia: ma fute o depresie!

te astept

nu ai mai trecut demult pe la mine. de obicei ma luai prin surprindere. acum stii ca te astept si astepti si tu sa nu te mai astept ca sa ma poti lovi pe la spate. lasho! iti amintesti cum ma secatuiai tu de fiecare data cand ma vizitai, cum imi mancai tu din energie, imi slabeai gandirea si simturile, cum ma lasai tu pustiita si buna de nimic. cati ani din viata mi-ai mancat! vrei sa ma ai din nou? sa ma iei in posesie? te astept! insa am mai facut un pas inainte si nu am sa te mai astept cu ura, nu! am sa ma imprietenesc cu tine. avem amandoua de castigat. stiu ca arzi de nerabdare sa ma mai arzi putin. asa ca eu nu am sa te mai astept speriata, iar tu ai sa iti manifesti maiestria din nou pe mine, dar ai sa ma anunti cand vii. promit ca am sa te las sa iti faci de cap suficient cat sa te satisfaci si suficient cat sa nu mai mor.