dresat sau nu?

majoritatea oamenilor sunt dresati. ei traiesc asa cum au fost invatati de parinti si de societate. eul lor slab a fost atat de maltratat incat nu mai are nici o sansa sa iasa afara. ei sunt robotii perfecti. sunt ascultatoti, se conformeaza, nu au idealuri inalte (poate decat cele impuse de parinti). par multumiti, nepretentiosi si fericiti. si chiar sunt fericiti in inconstienta lor.

oamenii interesanti sunt aceia care au fost dresati, dar au avut un eu puternic care nu a murit si care ramane tot timpul prezent si se zvarcoleste sa iasa afara. acestia sunt cei care incearca sa se descatuseze de lanturile cu care au fost legati. este un drum anevoios pe care unii in parcurg pana la sfarsit, iar altii nu. cei care reusesc, sunt rasplatiti cu varf si indesat dupa, pentru ca dobandesc o experienta psihica foarte bogata, care le confera putere si control asupra lor si in relatie cu celorlalte persoane. ei reusesc sa cunoasta fericirea si sa fie si contienti de ea.  cei care nu reusesc, isi duc toata viata intr-o lupta, nu ajung sa cunoasca fericirea deplina, decat poate sa o guste, sunt mai mereu frustrati si de obicei se refugiaza intr-o lume imaginara. nu sunt integrati social, dar pot realiza lucruri marete, insa cu foarte mult efort.  motorul acestor realizari poate fi propria depresie.

o alta categorie de oameni sunt cei crescuti liberi, cei care sunt indrumati si incurajati de mici sa se traiasca asa cum sunt. acestia au niste parinti sanatori care se intalnesc foarte rar. la fel de sanatosi ar trebui sa fie si copiii lor. din aceste familii ies doua categorii de copii: cei care stiu ce sa faca cu libertatea care li se propune si cei care nu stiu. conteaza si de inteligenta cu care se nasc. cei care au si parinti sanatosi si sunt si inteligenti, sunt niste oameni care realizeaza cu usurinta multe lucuri, au pasiuni pe care si le manifesta, idealuri pe care si le ating, au capacitatea de a iubi sanatos, sunt integrati social, relaxati si de-a dreptul fericiti. nu prea stiu nimic despre cei carora li se ofera libertatea, dar nu sunt capabili sa o aiba.

in ceaun

ma aflu intr-un ceaun, un tuci rotund, imens si intunecat. imi dezmortesc oasele dupa somnul adanc si plin de cosmaruri si vreau sa ies afara. imi incordez toate fortele, imi adun toate sperantele  si ma tarasc ca o rama cleioasa spre gura care scuipa spre lumina. cu cat ma apropii mai mult de iesire, cu atat inaintez  mai greu. oboseala pune stapanire pe mine, motivatia se pierde, frica de lumina ma infrange, binecunoscuta mea prietena letargia ma acapareaza. ma intreb “ce caut eu aici?” si nu stiu sa raspund, pare ca am uitat pe drum. incerc sa ma conving ca sunt adepta crezului ca cel mai bun si sigur loc este cel stiut, si deja simt cum caldurica culcusului ma trage inapoi. gandul masochist de a ma arunca in gol imi pune adrenalina in functiune si iata-ma din nou pe fundul negru.

jos par multumita pentru un timp, apoi intunericul ma cotropeste, moartea imi zambeste, panica ma mobilizeaza si din nou imi incep itinerariul bine cunoscut. povestea se repeta!

cand ma hotarasc sa plec sunt foarte sigura ca nu vreau sa raman si invers, cand ma hotarasc sa raman sunt foarte sigura ca nu vreau sa plec. de fapt nu o fac pe niciuna dintre ele, nici nu plec si nici nu raman cu adevarat, doar ma mentin intr-un echilibru foarte fin.

sunt extremistul care nu isi atinge extremele. motivatia exista de fapt, dar problema e ca sa schimba prea des si prea brusc.

sa fie asta nebunie? daca nu e inca, e posibil sa devina!

renastere

Nu am cerut sa ne nastem. Ne simteam perfect in pantec, fara griji, fara responsabilitati, ambitii, lupte… Cine a cerut sa aparem pe lume? Noi nu! Ne-am pomenit printre pomi, betoane, alti oameni, fara sa stim ce se intampla, de ce suntem aici si de ce acum. Am ajuns intr-un punct in care a trebuit sa ne asumam viata, sa fim responsabili pentru noi insine si nu numai. Dar cum am putea sa fim responsabili atata timp cat NU noi am cerut sa fim aici, acum? Nu prea avem cum si ni s-ar cere cam mult. Singura solutie este renasterea. Putem ALEGE sa renastem, de data asta sa ne si asumam aceasta nastere. Fiind alegerea noastra, automat devenim si responsabili. Si atunci da, sunt responsabila pentru ce va urma. Imi voi reforma o personalitate autentica 100%, fara impuritati, prejudecati si idei imprumutate. Eu voi alege daca vreau sau nu sa fiu sociabila, voi sti daca un lucru imi place sau nu, voi asculta sau nu o  anumita muzica, voi face sau nu copii, voi iubi sau nu. Si atunci DA, am sa simt ca traiesc liber. Trebuie doar sa dau hainele astea vechi jos de pe mine!

 

monstrul

Cica e sanatos sa ne eliberam, sa fim asa cum simtim. Sa lasam totul sa iasa afara, sa defulam (verbul asta ma duce cu gandul instant la a vomita). un monstru zace in fiecare dintre noi. el se formeaza la nastere si creste odata cu noi. nu noi am cerut sa ne nastem, era perfect in pantec. e periculos sa eliberam monstrul. putem sa suportam sau nu acest adevar-monstru. societatea, familia… ne invata sa il ignoram, sa il tinem strans legat in noi, chiar daca asta inseamna sa nu traim, ci sa murim, pentru ca el roade pe dinauntru. in unele cazuri este de preferat sa il tinem inchis, pentru ca recunoasterea, iesirea lui la suprafata ar insemna foarte mult rau, de genul: pierderea prietenilor, suferinta mare pentru parinti si mai mereu raul de sine. sa privesti monstrul in fata, inseamna sa il confrunti. si daca nu castigi lupta cu el, s-a dus, mai bine il tineai inchis.

un lucru e sigur, odata procesul declansat, nu mai poti da inapoi. odata ce l-ai recunoscut in tine, nu mai poti sa te prefaci ca nu exista, nu te mai poti minti nici pe tine si nici pe ceilalti.

e rau sa fii nehotarat… il eliberezi sau nu?

acest film m-a pus pe ganduri: Recviem pentru un vis

te astept

nu ai mai trecut demult pe la mine. de obicei ma luai prin surprindere. acum stii ca te astept si astepti si tu sa nu te mai astept ca sa ma poti lovi pe la spate. lasho! iti amintesti cum ma secatuiai tu de fiecare data cand ma vizitai, cum imi mancai tu din energie, imi slabeai gandirea si simturile, cum ma lasai tu pustiita si buna de nimic. cati ani din viata mi-ai mancat! vrei sa ma ai din nou? sa ma iei in posesie? te astept! insa am mai facut un pas inainte si nu am sa te mai astept cu ura, nu! am sa ma imprietenesc cu tine. avem amandoua de castigat. stiu ca arzi de nerabdare sa ma mai arzi putin. asa ca eu nu am sa te mai astept speriata, iar tu ai sa iti manifesti maiestria din nou pe mine, dar ai sa ma anunti cand vii. promit ca am sa te las sa iti faci de cap suficient cat sa te satisfaci si suficient cat sa nu mai mor.

din putza gandirii

Un barbat adevarat este cel care se intelege cu pula lui.

Actele ratate sunt un limbaj al inconstientului.

boala-sanatoasa

omul  sanatos este cel care isi traieste toate bolile cu buna stiinta.

de ce sa incercam sa scapam de boli? ce fel de oameni am fi? unii trasi la xerox, plictisitori si neinteresanti. acum ma gandesc ca ideal ar fi sa ajungem sa ne cunoastem bolile si sa invatam sa traim cu ele fara sa ne copleseasca. in nici un caz sa le eliminam, atata timp cat ele se cer traite.  de exemplu, sa ai boala ca iti place ceea ce nu ai, pai atunci nu ai decat sa te bucuri de ce nu ai din cand in cand. sau alta boala ar fi sa ai o dependenta de situatii complicate, usor periculoase. pai atunci nu iti ramane decat sa pui in scena astfel de situatii.

pentru moment am inteles ca tu trebuie sa ramai ceea ce nu am pentru ca situatia sa fie complicata, usor periculoasa.

filosofia si pula

ma enerveaza filosofii. hai sa folosim cuvinte pompoase in fraze interminabile si intortochiate pentru a ne demonstra noua ca nu e nimeni mai tare decat noi. cu cat ceata e mai mare, cu atat filosofia e mai adanca. hai sa ne chinuim sa dam un raspuns mai complicat decat cel al interlocutorului nostru ca sa ne simtim mai importanti. ceea ce este greu de inteles, este ca filosofia nu face pula mai mare.

exista mai multe feluri de filosofii si daca as incerca sa le categorisesc probabil ca nu as face altceva decat sa ma inscriu intr-una din categorii ) so,

mai bine te-ai fute, decat sa filosofezi

plans

Cum te-ai trezit tu asa de insuportabila? Esti irascibila, enervanta, isterica. Vrei ca el sa gandeasca si sa vorbeasca doar ce vrei tu, sa ii placa doar ce iti place tie si sa te urasca asa cum te urasti chiar tu.  Cine crezi ca te poate suporta asa? Dar poate asta e si ideea, sa nu te suporte nimeni. E un joc pervers aici. Vrei sa te placa, dar nu il lasi sa se apropie. Vrei sa te iubeasca el pentru ca tu nu poti sa te iubesti singura. Nu crezi ca ii ceri ceva imposibil? Atata timp cat tu nu te iubesti, cum ai putea sa simti iubirea lui? Esti blocata. De ce te urasti atat? Si totusi exista atata delicatete in sufletul tau. De ce nu o expui, de ce o tii atat de ascunsa. Nimeni nu e dispus sa sape atat de mult. Ai sa ramai singura si intrigata de faptul ca nu a vrut nimeni sa te descopere. De cate ori vrei sa iti repet? Nu exista nici Dumnezeu, nici Mos Craciun, existi tu!

revelatie

Cand incepi sa fii tu insuti, multi te cam parasesc…

Nu ai decat sa ii lasi sa plece. Faptul ca rezisti si fara ei insa nu inseamna ca nu e dureros. Nu iti ramane decat sa te obisnuiesti cu golul si sa mergi asa taras. Ai sa te obisnuiesti pana la urma. 

Este ca si cum oamenii care pot fi ei insisi, isi atrag singuratatea. Cei care nu pot fi ei insisi si implicit care nu isi pot asuma singuratatea, cauta sa se agate de altii. Si uite asa se nasc ‘prieteniile’… nevoia de celalalt poarta multe haine.

Deci ma bucur ca ati plecat. Ma bucur ca pe tine1 nu te lasa sotul sa ma mai vezi si tu il asculti cu sfintenie fara sa ai un cuvant de spus, ma bucur ca tu2 nu vrei sa ma mai vezi pentru ca iti trezesc constiinta propriului tau eu de cacat, ma bucur ca tu3 amani mereu sa ne vedem pentru ca nu stii ce sa vorbesti cu mine… ma bucur ca am ramas singura cu propriul meu eu.