dresat sau nu?

majoritatea oamenilor sunt dresati. ei traiesc asa cum au fost invatati de parinti si de societate. eul lor slab a fost atat de maltratat incat nu mai are nici o sansa sa iasa afara. ei sunt robotii perfecti. sunt ascultatoti, se conformeaza, nu au idealuri inalte (poate decat cele impuse de parinti). par multumiti, nepretentiosi si fericiti. si chiar sunt fericiti in inconstienta lor.

oamenii interesanti sunt aceia care au fost dresati, dar au avut un eu puternic care nu a murit si care ramane tot timpul prezent si se zvarcoleste sa iasa afara. acestia sunt cei care incearca sa se descatuseze de lanturile cu care au fost legati. este un drum anevoios pe care unii in parcurg pana la sfarsit, iar altii nu. cei care reusesc, sunt rasplatiti cu varf si indesat dupa, pentru ca dobandesc o experienta psihica foarte bogata, care le confera putere si control asupra lor si in relatie cu celorlalte persoane. ei reusesc sa cunoasta fericirea si sa fie si contienti de ea.  cei care nu reusesc, isi duc toata viata intr-o lupta, nu ajung sa cunoasca fericirea deplina, decat poate sa o guste, sunt mai mereu frustrati si de obicei se refugiaza intr-o lume imaginara. nu sunt integrati social, dar pot realiza lucruri marete, insa cu foarte mult efort.  motorul acestor realizari poate fi propria depresie.

o alta categorie de oameni sunt cei crescuti liberi, cei care sunt indrumati si incurajati de mici sa se traiasca asa cum sunt. acestia au niste parinti sanatori care se intalnesc foarte rar. la fel de sanatosi ar trebui sa fie si copiii lor. din aceste familii ies doua categorii de copii: cei care stiu ce sa faca cu libertatea care li se propune si cei care nu stiu. conteaza si de inteligenta cu care se nasc. cei care au si parinti sanatosi si sunt si inteligenti, sunt niste oameni care realizeaza cu usurinta multe lucuri, au pasiuni pe care si le manifesta, idealuri pe care si le ating, au capacitatea de a iubi sanatos, sunt integrati social, relaxati si de-a dreptul fericiti. nu prea stiu nimic despre cei carora li se ofera libertatea, dar nu sunt capabili sa o aiba.

unghii false

tu ce iti servesti farmecele pe tava sexualitatii, tu cea care provoci, te arati disponibila, te crezi invulnerabila. iti etalezi dintii perfecti intr-un ranjet fortat, sanii umflati de silicoan sau de sutienul cu bureti, spre a ademeni inimile slabe. tu cea cu unghii false, gene false, zambet fals, cu o tinuta perfecta pe un corp perfect. ti-ai luat pantofii cu toc cui si ti-ai rujat buzele in rosu aprins exagerat. toti ochii sunt spre tine si te simti extraordinara. dar ce pacat ca nu esti in stare sa te arati la fel de provocatoare si sexy si fara toate aceste haine si accesorii, pentu ca valoarea ta sta in ele. tu goala nu esti mai mult decat o bucata de carne. nu vreau nimic din “farmecul” tau, din dezinvoltura ta aparenta. senzualitatea nu se striga in gura mare!

cum te stergi la cur cu unghiile false?

Dezgolita – Lola Beccaria

traducerea lasa de dorit, dar e bine si asa.

fragmente din carte:

“…  morala stramba si ipocrita reprezinta centura de castitate a placerilor noastre. exista oameni care nu si-o smulg niciodata, de cele mai multe ori fiindca aparatul cu pricina nu este prevazut cu un manual de instructiuni. sunt sigura ca daca am sti cifrul inchizatorii, care ne tine incatusati, gropile de gunoi si de obiecte date la casat ar fi acum pline, ticsite de accesoriile astea inutile. dar in ziua in care ne-au inlantuit, au azvalit afurisitul ala de cifru al eliberarii in groapa dorintelor si ne-au lasat in mod inexorabil inzorzonati cu chilotii pedepsei noastre. iar in schimbul propriei fericiri, ca premiu de consolare, ne ramane doar sa judecam, sa aratam cu degetul, sa acuzam, sa ne rastignim aproapele, practicand cenzura drept surogat de viata”

“cel mai rau nu este sa iti acoperi ranile cu matase naturala, cu haine de marca, cu accesorii de firma, jalnic e ca pe dedesubtul acestor vesminte minunate a trebuit sa simt tot timpul mirosul zdrentelor lumii mele bombardate, ciuma spurcata a acestor cioturi nevindecate care reprezinta copilaria mea.[...] goliciunea inspaimanta. pe mine, cel putin. [...] o femeie goala e usor de ranit sau de umilit. si totusi nu e atat de simplu sa te apropii de ea, dintr-o data, chiar daca nesilit de nimeni iti doresti sa fii martor al goliciunii sale.”

in iarba

zarva din jurul nostru nu permitea niciunui cuvant de-al meu sa ajunga la tine. m-am apropiat de urechea ta si ti-am soptit ceva banal. am atins din greseala sau nu, pielea ta fina si fara sa constientizez, te-am sarutat pe obraz. m-am infruptat din el ca dintr-un fruct proaspat, racoros si dulceag. mi-ai raspuns cu acelasi gest repetat. un sentiment de eliberare m-a deconectat de la realitate si m-a facut sa ma simt fara greutate. am plutit astfel undeva departe de tine, dar cu tine in acelasi timp, pentru ca oricat de mare ar fi fost distanta, sufletele noastre erau aproape lipite. fara nici un efort, ne-am regasit, am plutit apoi impreuna, am crescut unul intr-altul pana cand nu am mai stiut ce e al meu si ce al tau. cine sunt eu si cine esti tu, daca te iubesc pentru ceea ce nu sunt si te urasc pentru ceea ce sunt. obrazul tau nu imi mai emana aceeasi prospetime, sarutul tau nu imi mai dadea aceeasi putere. am simtit ca ma sufoc si te sufoc si pe tine in acelasi timp.

acum stau intinsa in iarba, privesc cerul, zambesc, si vreau sa nu imi mai pese. nu stiu daca am sa iti mai soptesc ceva la ureche, tie sau altcuiva. sau o fi posibil sa ne iubim fara sa ne amestecam asa tare?

in ceaun

ma aflu intr-un ceaun, un tuci rotund, imens si intunecat. imi dezmortesc oasele dupa somnul adanc si plin de cosmaruri si vreau sa ies afara. imi incordez toate fortele, imi adun toate sperantele  si ma tarasc ca o rama cleioasa spre gura care scuipa spre lumina. cu cat ma apropii mai mult de iesire, cu atat inaintez  mai greu. oboseala pune stapanire pe mine, motivatia se pierde, frica de lumina ma infrange, binecunoscuta mea prietena letargia ma acapareaza. ma intreb “ce caut eu aici?” si nu stiu sa raspund, pare ca am uitat pe drum. incerc sa ma conving ca sunt adepta crezului ca cel mai bun si sigur loc este cel stiut, si deja simt cum caldurica culcusului ma trage inapoi. gandul masochist de a ma arunca in gol imi pune adrenalina in functiune si iata-ma din nou pe fundul negru.

jos par multumita pentru un timp, apoi intunericul ma cotropeste, moartea imi zambeste, panica ma mobilizeaza si din nou imi incep itinerariul bine cunoscut. povestea se repeta!

cand ma hotarasc sa plec sunt foarte sigura ca nu vreau sa raman si invers, cand ma hotarasc sa raman sunt foarte sigura ca nu vreau sa plec. de fapt nu o fac pe niciuna dintre ele, nici nu plec si nici nu raman cu adevarat, doar ma mentin intr-un echilibru foarte fin.

sunt extremistul care nu isi atinge extremele. motivatia exista de fapt, dar problema e ca sa schimba prea des si prea brusc.

sa fie asta nebunie? daca nu e inca, e posibil sa devina!

cu gura larg inchisa

sa vrei sa spui ceva care te preocupa foarte tare, sa deschizi gura si sa iasa altceva… poate chiar contrariul!

ma trezesc deja nervoasa, imi beau cafeaua pentru ca asa mi-a spus mami ca e bine, sa o bei dimineata. incerc sa ma imbrac in ceva in care sa ma simt bine, dar pentru ca imi este aproape strain acest termen, ma schimb de cateva ori pana obosesc, fapt ce imi sporeste nervozitatea. dau doua picioare in usa pentru ca are obiceiul sa se blocheze si plec. pe drum, incerc sa ma mentin departe de lume cu castile in urechi. ma enerveaza toti, chiar daca nu fac nimic. am o dorinta inexplicabila sa ma cert cu cineva, asa ca imi provoc tot felul de stari interne, traiesc pasiv cum urlu, cum ma cert cu cineva imaginar, cum sunt internata intr-un spital de nebuni, las cuvinte necontrolate sa imi vina in minte, dau muzica mai tare si maresc pasul. ma intalnesc cu o colega, imi dau jos castile si o intreb respectuos si zambind ce mai face, sperand ca nu a citit nimic din ceea ce este in spatele ambalajului.

aparentele inseala, dar e normal, nu trebuie sa iti faci probleme!

 

gogoasa de dimineata

de dimineata in drum spre serviciu imi cumparai o gogoasa cu branza de la Gogoasa infuriata. mmm… delicioasa! avea in interior chiar branza cu gust de branza si nu zer cu gris sau mai stiu eu ce substituent prost menit sa te induca in eroare. in timp ce muscam cu pofta din ea, lasand zaharul sa imi curga ca zapada pe fularul negru, o imagine grotesca mi se arata pe marginea trotoarului. un cersetor cu un picior plin de bube, isi expunea carnea la vedere. am strans din dinti, incercand sa ma concentrez pe gustul placut al gogosii.  mi-am intors privirea,  care s-a lovit brusc de un proaspat cacat de caine. m-am oprit iar din mancat, mi-am abtinut senzatia de voma si am mers mai departe. nici nu am apucat sa musc bine din nou, ca m-a izbit un miros foarte tare de pisat… am strans din ochi, care incepusera sa ma usture, si mi-am tinut respiratia. am mai facut o pauza de mestecat pana cand m-am asigurat cat de cat ca nu mai urmeaza nici un soc senzorial  pentru 5 minute, timp in care am halit-o pe toata… si bine am facut, pentru ca in timp ce imi cumparam un iaurt, o femeie a strazii care purta niste ciorapi fini de vara murdari de sange, isi tinea discursul de dimineata in fata magazinului, injurand si stropind printre dintii rari sau lipsa. avea cel putin un spectator, o batranica curata, care statea ghemuita langa usa magazinului, cu  o fatza de fetitza cu riduri, foarte alba si expresiva, tragand pe furis dintr-o tigare.

O zi buna!

alegeri

fusei la vot si realizai cat de usor se poate frauda votul. abtzibildul care se lipeste pe spatele buletinului se poate dezlipi foarte usor si deci poti vota de cate ori vrei in sectii speciale diferite.

… se putea pune la punct foarte simplu un sistem informativ de vot care sa aiba in spate o baza de date.

o tzara de cacao!

filosofie

mergeam eu pe strada si ma gandeam la faptul ca noi nu o sa stim niciodata cu siguranta ce cautam noi aici in univers, daca suntem o intamplare sau nu, daca exista forme de viata mai avansate decat noi, unde se termina universul, cat de mare e. ma gandeam ca poate o sa aflam toate astea dupa ce murim, poate ca e adevarat ca exista viata dupa moarte… moment in care am calcat intr-un cacat. de acum puteam aluneca mai usor in sferele necunoscutului.

doua lumi

Sa traiesti in doua lumi si sa te refugiezi intr-una de cealalta! Una sa te salveze de cealalta!

Intr-una e comod, caldut, totul este stiut si sigur. E bine, dar nu poti sta prea mult asa, doar nu esti leguma. Simti nevoia de putina adrenalina, putin suspans, o mica lupta si iesi grabit si nerabdator in cealalta lume. Aici aproape totul este surprinzator, emotiile sunt la tot pasul, solicitarile de tot felul. Esti plin de forta, te simti puternic sa infrunti orice, dai piept cu uraganul, te arunci in gol, te indragostesti, risti si la un moment dat obosesti, te lovesti, energia s-a consumat, bateriile trebuie reincarcate si ranile pansate, asa ca te intorci in cealalta lume. Savurezi linistea, odihna, iti bei linistit ceaiul in fotoliu acoperit cu o paturica moale in fata focului din soba. Te uiti pe geam si parca iar iti vine de plecare…