Klaus Waldeck

Waldeck – e vorba despre ritm - http://en.wikipedia.org/wiki/Klaus_Waldeck

merita ascultat la o calitate mai buna decat se gaseste pe youtube.

Addicted – featuring Zeebee

So Black nad Blue http://www.youtube.com/watch?v=pS-fsez_QPw

Memories http://www.youtube.com/watch?v=4FODNjHgCc0

Elbow

am ramas in urma cu muzicile care mi-au placut in ultimul timp.

Elbow http://en.wikipedia.org/wiki/Elbow_(band)

Exista un minunat concert al lor cu orchestra BBC.

Muzica lor e linistitoare, suficient de trisa, curge delicat prin urechi pana in maduva oaselor.

The Fix http://www.youtube.com/watch?v=-ITMRHJnaJY

The Bones of You http://www.youtube.com/watch?v=VAhgnRSYn08

sacrificiu de caine

am un caine care nu stiu de unde vine. e de rasa, dar a fost gasit pe strada. avem 2 sapt de trai impreuna si inca suntem in perioada de cunoastere reciproca. el sta singur afara cand eu sunt la serviciu, si seara cand revin este avid de atentie. face giumbuslucuri, tine ostentativ o mingiuta in gura ca sa i-o arunc si astfel sa ma distreze cumva, da din coada latrand si sarind pe lange mine, scoate tot felul de sunete incercand sa imi spuna ceva. dar deh… daca cainii mai inteleg cate ceva din limbajul omului, omul nu pricepe nici o iota.

ce e interesant acum este ca el refuza sa manance. ieri nu a mancat nimic, si nici azi pana cand, vazand ca saliveaza pe langa mine cand mancam, am inceput sa ii dau ce mancam eu. a mancat tot ce i-am dat cu o conditie, sa fie muscat de mine mai intai. asa ca mi-a spulberat rapid ideea ca e mofturos la mancare, savurand placinta cu mere, ciocolata, seminte, floricele… am incercat chiar si cu paine goala. la fel, conditia era ca eu sa musc inainte, altfel nici nu se atingea de ea.

eu cred ca faptul ca am mancat ‘impreuna’ a fost o dovada a acceptarii si iubirii mele pentru el.  acest caine dragalas a refuzat sa manance in lipsa dovezii de afectiune. sacrificiul lui m-a impresionat, mi-a aratat ca el imi este dedicat, sentiment ce mi-a muiat inima.

sexualitatea infantila

citesc o carte din care inteleg cam 20% si nici pe astea nu stiu daca le inteleg bine.

cartea este despre sexualitatea feminina.

se vehiculeaza idei cum ca sexualitatea feminina s-ar fi nascut din sentimentul fetitei de invidie de penis si tot procesul de castrare la fetite. ca clitorisul ar fi echivalentul penisului si masturbarea lui la fetite, ar fi manifestarea agresiva a angoasei lipsei penisului. ca drumul de la fetita la femeie, este de fapt drumul de la clitoris la vagin, adica tot procesul de mutare a excitatiei dintr-o parte in alta. ca sexualitatea femeii se construieste cu atat mai bine cu cat penisul ‘bun’ (cel reprezentat de tata) ar birui penisul ‘rau’ (cel reprezentat de mama)….

dupa toata polologhia, care o fi adevarata, dar e prea greu pt mine sa pricep, eu am viziunea urmatoare: ca femeia ar fi un barbat mutilat, un barbat caruia smulgandu-i-se penisul, a ramas cu o gaura, adica vaginul, care se vrea intregit, adica umplut/penetrat. si trauma acestei mutilari, traducandu-se in faptul ca femeile sunt mai emotive, mai slabe de inger, mai plapande, mai sensibile.

nu stiu daca e asa sau nu, dar stiu ca femeile sunt diferite de barbati. ideea e ca functionam bine asa, daca am fi la fel, nu ar fi bine. desi nu sunt o feminista, nu suport barbatii misogini care judeca femeile si le imputa tocmai aceasta deosebire fata de ei.

zic ca daca esti misogin, n-ai decat sa ti-o freci!

cine-i mai puternic?

sub carapacea sociala pe care inevitabil ne-o formam, exista un eu in fiecare dintre noi. unii sunt constienti de acest eu, altii nu. nu stiu daca odata cu inaintarea in varsta sau odata cu ‘dezvoltarea’ societatii, oamenii isi arata din ce in ce mai putin acel eu. mijloacele de aparare sunt din ce in ce mai puternice si discutiile din ce in ce mai fade. desigur, eul este fragil, e mai sigur sa il tii inchis, nevazut de nimeni. cei care isi expun eul sunt considerati ori copii, ori nebuni, de cele mai multe ori vulnerabili. mai ales cand vine vorba de a pune pe tava ceva ce de obicei iti slabeste eul interior (cum ar fi o frica, o angoasa, o obsesie), il pune pe cel caruia i te destainui in pozitia, sa-i zicem, celui puternic, iar pe tine in pozitia, sa-i zicem, celui slab, caci atunci cand nu iti merge prea bine, vorbind despre acest lucru, cauti, poate inconstient, un ajutor din partea celuilalt, astfel ca il investesti cu o putere asupra ta.

cel puternic poate reactiona in mai multe feluri.

- daca e sadic, se foloseste de aceasta putere cu care situatia il investeste, si il loveste si mai tare pe cel slab. in aceasta situatie, cel slab, poate sa isi revina, tot dintr-un instinct de aparare, sau poate sa pice si mai jos, sa devina si mai vulnerabil.

- daca e un om integru, cel puternic, incearca sa il ajute  pe cel slab, punand laolalta o atentie, doi trei mieji de empatie, doua fire de incurajari, o lingura de optimism, si un praf de umor, desigur daca toate astea nu vin in contradictie cu propria persoana. cu acest raspuns, cel slab are toate sansele sa isi revina sau macar sa se simta putin mai bine.

- daca este lingusitor, oportunist, cel puternic ii deplange exagerat soarta, astfel luandu-l in posesie si chiar facandu-l dependent de el, mai exact de puterea falsa cu care il investeste. cel slab poate sa puna botul sau nu. daca simte veninul, are sa prefere sa nu se mai deschida niciodata fata de acea persoana.

mai sunt si alte cazuri, printre care cel in care cel slab, alege sa se destainuie, chiar daca asta il pune in pozitia celui vulnerabil, dar isi pastreaza taria de a nu fi influentat in nici un fel de reactia celuilalt, scopul fiind doar sa scuipe afara gustul amar, ca intr-un monolog. la faza asta ascultatorul, cel puternic, e posibil sa se simta cam in plus, dar nimeni nu iese vatamat.

contribui si eu la relativizarea lumii si intreb: cine-i mai puternic? cel puternic, care de obicei ramane intact, sau cel slab care, punandu-se pe tava, isi asuma riscul de a fi mancat, dar asigura o comunicare vie?

tzurtzurele penetrant

a nins, a fost ger, acum e mai cald si incep sa se desprinda tzurtzurii de pe la stresini. pana de curand nu ma feream de ei, dar acum, ca tot ma obsedeaza calamitatile naturale, sunt foarte atenta sa nu mi se infiga unul in cap. astazi fiind in toane bune, mi s-a parut comica faza. mi-am inchipuit cum mi s-ar infige un turture in cap si as merge asa cu el pe strada zambind. ca un fel de accesoriu. m-a incitat pe mine demult ideea de a umbla cu bubele inflamate si sangerande la vedere.

intr-un fel eu am un turture in cap, acea buba pe care o simt ca pe o stricaciune in teasta.

cum ar fi ca toti cei care avem o buba in cap, sa umblam cu un turture infipt in el? sa ne comparam turturii. care e mai mare, care e mai gros, care e mai apos…

pentru femeile amatoare de senzatii tari, sa ti se infiga un turture in cap, te poate face sa zambesti,  chiar daca e  cam rece.

the road

filmul The Road, nu este ceea ce imi inchipuiam eu, este muuult mai trist decat credeam.

face parte din categoria filmelor in care este imaginata o situatie limita, in cazul de fatza, ceva asemanator cu sfarsitul lumii in care unii oameni se incapataneaza sa supravietuiasca. este un film educativ; in viata de zi cu zi, sa te pastrezi un om “bun” este o provocare, chiar daca nu te afli in situatii limita.

nici nu stiu cum e mai bine, sa iti pui astfel de probleme limita, sa te gandesti la posibilele pericole care te pasc sau sa le ignori.

daca te preocupa posibilele pericole, esti poate mai pregatit sa le infrunti, dar te inscrii in categoria celor pesimisti si devii familiar doar cu raul; binele este ceva pentru care nu te-ai pregatit, deci nu stii sa te descurci cu el.

s-o putea sa fii pregatit pentru posibilele pericole, si in acelasi timp sa iti traiesti si binele prezent?

libertatea nepermisa

am luat un caine de la un adapost. mi se pare foarte interesant comportamentul lui, tot procesul de adaptare la noua familie si noul teritoriu. e un caniche foarte simpatic. desi se vede ca e plin de energie, ca s-ar juca, este foarte retinut. este foarte atent sa nu supere pe cineva. o fi si la ei abandonul o problema la fel de delicata ca si la om?

sta acolo unde ii spui sa stea si mai pleaca de abia dupa ce primeste incurajari masive, si atunci merge cam cu capul in jos, umil. desi in prezent nimeni nu e autoritar cu el, si nu i se dau ordine, el asteapta tot timpul acordul pentru a face ceva, asteapta sa i se spuna ce sa faca, sa i se dea voie.

asa e si cu oamenii, cat sunt mici sunt dresati sa se incadreze in societate, sa traiasca dupa regulile ei, sa se integreze, sa se adapteze acestei lumi, adica sa execute niste ordine. apoi cand se fac mari, si cand ar putea sa isi ia anumite libertati, nu o fac, pentru ca asa s-au construit, sa nu isi permita libertatea.

la om e nevoie de timp pentru a rezolva o problema asa de profunda. sunt curioasa cum si daca se rezolva la caniche.

a regular go-getter

Murder by Death – Flamenco’s Fuckin’ Easy

http://www.trilulilu.ro/felicia666/bbd2c6d0d9b404

Life in the city
Everyone’s busy
Packin’ portfolios to kill competition

Hey boss, hey boss, I’m capable of making your life easier but I’m drunk on promotions

Can I get you some coffee?
Can I make you some copies?
Have you seen my resume? I’m a regular go-getter

Hey boss, hey boss, I’m capable of making your life easier but I’m drunk on promotions

I’ll take the slow life
Like a cowboy strayin’ ‘cross the open plains
Wandering without fear of a monday

Hey boss, hey boss, I’m capable of making your life easier but I’m drunk on promotions

iluzia perfecta = sanatate curata

pana nu demult m-a deranjat relativitatea cuvintelor, faptul ca aceeasi propozitie poate fi citita in moduri diferite de persoane diferite. am vrut sa spun ceva si s-a ales praful, oamenii mi-au citit total alambicat cuvintele.

acum ma gandesc, ca acest lucru poate fi o puternica modalitate de a fi. trebuie doar sa accepti ideea ca propozitia ta, o intelegi poate doar tu. iti folosesti propriile cuvinte, le aranjezi asa cum vrei ca sa sune asa cum simti.

toti suntem nebuni si nu exista adevaruri absolute, nu ramane decat sa ai o nebunie sanatoasa, ceva de genul sa crezi intr-o iluzie. e ca la copiii mici care cred in mos craciun, desi au vazut ei bine ca pantofii lui mosu’ sunt de fapt papucii de casa ai tatalui.

puterea sta in a crede in ceva si a-ti construi niste principii care sa sustina acel ceva, chiar daca stii ca este doar o iluzie.

poate suna a schizofrenie, dar e sanatate curata )